Partajul intre soti, reprezinta impartirea intre acestia a bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei, de oricare dintre soti. Sunt considerate bunuri comune: terenuri, case, proprietati, sume de bani, bijuterii, obiecte de valoare.

Proprietatea comuna a sotilor asupra bunurilor comune poarta denumirea de proprietate in devalmasie si se caracterizeaza prin coproprietatea sotilor asupra bunurilor commune, fara ca acestia sa aiba stabilita cota parte ideala din dreptul de proprietate asupra bunurilor.

In cadrul procesului de divort, oricare dintre soti, poate solicita si partajarea bunurilor comune. In acest caz, sotii se pot intelege cu privire la partaj si pot incheia o tranzactie pe care o vor prezenta instantei de judecata. In cazul in care nu se inteleg, instanta se va pronunta asupa partajului pe baza probelor administrate de catre fiecare sot.

Nu este obligatoriu ca sotii sa solicite partajul bunurilor comune in cadrul divortului. Partajul poate fi solicitat si in timpul casatoriei sau dupa desfacerea casatoriei.